Femeile sunt mai religioase decat bărbatii


by

Iisus, Moise, Buddha, Mahomed au fost cu toții bărbați. Poate că și de aceea, cele mai multe culte religioase permit numai bărbaților să ocupe poziții clericale. Partea surprinzătoare constă în faptul că femeile, totuși, sunt mai religioase decât bărbații, în special în creștinism, potrivit ultimului raport Pew Research.

„Se pare că rândurile credincioșilor sunt dominate de femei”, spune raportul Pew. Datele globale indică faptul că 83,4% dintre femeile de pe mapamond revendică o apartenenţă religioasă, comparativ cu 79,9% dintre bărbați. Statistica presupune diferențieri în funcție de spațiul religios de apartenență. De exemplu, „femeile creștine sunt mai religioase decât bărbații creștini. Prin contrast, femeile musulmane și bărbații musulmani arată niveluri similare de religiozitate”, spune raportul, menționând că femeile musulmane nu merg mai des la moschee mai mult din cauza normelor religioase. Același lucru este valabil și în cazul evreilor religioși. Se știe că în religia mozaică rugăciunea comună nu poate avea loc fără prezenţa unui cvorum de măcar zece bărbaţi. În credinţa islamic, femeile pot să îndeplinească obligaţia rugăciunii de vineri şi individual, atât înăuntrul, cât şi în afara moscheii.

Un alt indicator al religiozităţii se referă la rugăciunea zilnică, atât privată, cât şi publică. În circa jumătate din cele 84 de ţări în care a fost efectuată această cercetare, numărul femeilor care afirmă că se roagă zilnic este cu 8 procente mai mare decât al bărbaților. Așa cum era ușor de anticipat, singura excepție o constituie situația din Israel. În ceea ce privește spațiul creștin, cifra este chiar puțin mai bună în privința femeilor, cele care se roagă zilnic fiind cu 10% mai multe decât bărbații. În Statele Unite, femeile raportează că religia este foarte importantă și au tendința de a se ruga mai des. Trendul a devenit atât de marcant, încât unele biserici au trecut chiar la schimbări în stilurile de decor, muzică și închinare, într-o încercare de a atrage mai mulți bărbați.

În schimb, mai multe femei decât bărbaţi participă la liturghia duminicală. Astfel, 53% dintre femeile creștine și 46% dintre bărbații creștini spun că participă la serviciile religioase cel puțin o dată pe săptămână. Diferenţele procentuale mai semnificative se înregistrează în Columbia şi în Italia (20% şi, respectiv, 19% mai multe femei decât bărbaţi). Nu există nicio țară în care bărbaţii să dețină o majoritate procentuală semnificativ mai mare faţă de femei în ceea ce privește participarea la serviciile religioase creștine.

Pe de altă parte, intervine o ușoară diminuare de „formă religioasă” în cazul femeilor care au un job, acestea tinzând să arate un nivel mai scăzut de participare religioasă faţă de cele care nu lucrează. Mai precis, cercetările arată că, atunci când femeile lucrează în afara casei, nivelul lor de angajament religios se încadrează la niveluri similare cu ale bărbaților. Aceasta sugerează că factorii sociali și culturali joacă un rol important în modelarea diferențelor religioase, spune raportul.

În ceea ce privește afirmarea unor concepte de ordin teologic, femeile din cele mai multe țări supuse analizei cred mai mult în iad, rai și îngeri decât bărbații. Printre excepții se numără Liban, acolo unde bărbații sunt mai predispuși decât femeile să creadă în rai și în iad, și Pakistan, unde bărbații sunt mai înclinați să creadă în îngeri.

Sursa: semneletimpului.ro

share

Comments

  1. For the love of God, keep writing these arlcstei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *